CAMPIONATUL NAŢIONAL AL AMATORILOR LA A XX-EA EDIŢIE
Anul 2012 este remarcabil pentru Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova (AVTM) prin împlinirea a 20 de ani de activitate consecventă şi fructuoasă. Toate turneele AVTM din acest an s-au desfăşurat sub egida celor 20 de ani de activitate a AVTM. Şi Campionatul naţional s-a născut odată cu AVTM, de aceea ediţia din acest an a fost a XX-ea la număr.
O prestanţă şi mai înaltă a căpătat Campionatul prin faptul ca ediţia curentă s-a ţinut sub egida Federaţiei de Tenis din R.Moldova (FTM), ultima acordînd şi un sprijin semnificativ în organizarea competiţiei majore a amatorilor tenisului.
A sporit şi numărul participanţilor din acest an - de la 67 în 2011 la 80 în annul curent. Iar noutatea absolută a fost desfăşurarea unei probe feminine în care au concurat 10 doamne şi domnişoare. Sportivii au reprezentat oraşele Chişinău, Bălţi şi Tiraspol, precum şi Montreal (Canada), şi au disputat titlurile în 5 categorii de joc – două de simplu (jucători sub 45 de ani, “–45”, şi jucători de peste 45 de ani, “45+”), o probă de simplu feminin, o probă de consolare la simplu şi o probă comună de dublu.
În mod cert putem califica ediţia a XX-ea a Campionatului drept una a surprizelor totale, atît prin cele două aspecte inedite menţionate mai sus, cît şi prin faptul că la toate probele au fost desemnaţi noi campioni naţionali. Evenimentele de pe zura Clubului de Tenis ”Locomotiva-777”, gazda Campionatului, s-au derulat în felul următor.
Simplu “–45”
A fost proba cu cea mai neaşteptată surpriză, înregistrată de moldoveanul Andrei Razimovschi stabilit cu traiul în Canada (Montreal), dar care vine în fiecare an (al 3-lea deja la rînd) în vacanţă şi participă la Campionatul naţional. Precedentele sale evoluţii nu s-au soldat cu succes, de aceea nici anul acesta dînsul nu era cotat ca favorit. Cu toate acestea Andrei a reuşit să elimine succesiv şi cu răbdare pe vicecampionaul de anul trecut, balţeanul A.Malîşco (în sferturi), pe favoritul nr. 2 E.Ţariuc (în semifinală), ca în finală să dispună de favoritul nr. 1, Grigori Gramatin, cu scorul convingător de 6/3, 6/3.
Simplu “45+”
Şi aici nu a lipsit surpriza, autorul acesteia fiind Oleg Bodaşco. Dînsul, fără a fi favorit, a trecut mai întîi de favoritul nr. 4, V.Petcov, ajungînd în finală după abandonul din semifinală a favoritullui nr. 1 S.Guţu. Şi doar în finală Oleg cedează la limită fostului profesionist şi proaspătului intrat în categoria 45+, Adrian Mariciuc, scor 4/6, 6/1, 5/10. Adrian cucereşte al treilea titlu de campion, după alte două în categoria mai tînără (în 2000 şi în 2001).
Dublu
Vom menţiona din capul locului că această probă a fost una extrem de disputată, 15 perechi luptînd cu multă inspiraţie şi elan pentru titlul suprem. Schimbarea campionilor nu a lipsit nici în această probă. Perechea favorită nr. 1, Vitali Moscovciuc/Evgheni Ţariuc, a reuşit în final să cîştige în ghemul decisiv titlul de campion în faţă noii perechi constituită din Slavian Guţu/Vladimir Iampolschi – 6/2, 5/7,10/5.O traumă a spatelului căpătată de V.Iampolschi în semifinala de simplu a fost motivul pentru care dînsul nu a jucat la capacitate maximă.Cu toate acestea perechea nou formată a demonstrat o prestaţie şi o sudură excelente, devenind vicecampionă
Proba feminină
Zece sportive s-au înscris în această probă disputată în premieră, experienţa şi durata de practicare a tenisului fiind foarte diferite. În pofida acetui fapt absolut toate concurentele au dat aprecieri înalte iniţiativei şi insistenţei AVTM de a ţine o atare probă, sprijinită şi de Federaţia de specialitate în persoana preşedintei Marina Tauber.
Finala feminină le-a aliniat pe cele mai experimentate jucătoare, care au oferit un frumos spectacol în meciul decisiv, învingătoare devenind Lera Bega în faţa Irei Ţariuc cu6/2, 6/2.
Turneul de consolare
Turneul de consolare, în care au jucat învinşii din primul tur al tablourilor principale de simplu de la cele două categorii de vîrstă, a fost cîştigat de Eugen Tomaş, care a dispus în finală de Gheorghe Luca cu scorul de 6/4, 4/6,10/5.
La ceremonia de premiere preşedinta FTM, Marina Tauber, a felicitat conducerea AVTM pentru devotamentul de a desfăşura constant şi consecvent o prodigioasă activitate pe durata a 20 de ani, inclusiv organizarea a 20 de ediţii ale Campinatului naţional cu proba feminină în premieră, exprimînd disponibilitatea Federaţiei de specialitate de a sprijini şi extinde cooperarea cu AVTM.
Organizatorii au adus sincere cuvinte de mulţumire tuturor partenerilor şi susţinătorilor care au contribuit la succesul competiţiei: Federaţia de Tenis, Producătorul apei minerale “CRISTALINĂ de PURCARI”, Compania ”Real Trading”, Ziarul olimpic ”SPORT Plus”, dl Valeriu Helbet şi marca ”Babolat”, dnii Igor Lelenco, Oleg Bodaşco, Anatolie Grosu, Pavel Cupţov, Eleferie Pitel.
ÎN NUMELE TUTUROR PARTICIPANŢILOR ŞI AL ORGANIZATORILOR LE ADUCEM SINCERE MULŢUMIRI ŞI PE ACEASTĂ CALE PENTRU SPRIJINUL ACORDAT.
Următoarele turnee din Calendarul competiţional 2012 al AVTM sînt Turneul campio-nilor (Masters), în care se vor confrunta primii 9 jucători din clasamentul la zi, actualizat conform rezultatelor de la Campionatul naţional, şi Memorialul de dublu (deschis).
|
Serviciul AVTM-info
contact@avtm.md |
Secvenţe foto de la Campionat:
|