Apasa shi imprima documentul
 
01.10.2008
Campionatul naţional 2008 – o ediţie plină de surprize!

 

F_0.JPG

Cea de a XVI-ea ediţie a  Campionatului naţional al amatorilor şi veteranilor tenisului 2008, încheiată recent (25-28 septembrie), a fost una plină de surprize prin faptul că nici la o probă campionii titulari nu au reuşit să-şi păstreze titlurile cucerite anul trecut.

Ca număr de participanţi ediţia 2008 a întrunit 63 de jucători din Chişinău şi Bălţi.

P9280096.JPG

Ca şi la ediţia precedentă Campionatul s-a disputat în 3 probe masculine: două de simplu (jucători sub 45 de ani, “–45”, şi jucători peste 45 de ani, “45+”) şi o probă comună de dublu.

P9280060.JPG

Prima surpriză s-a înregistrat la proba de Simplu “45”, protagonist fiind Igor Cuzneţov din Chişinău, aproape o legendă a tenisului moldovenesc de veterani. Fiind umilit anul trecut prin eliminarea sa chiar din startul competiţiei, I.Cuzneţov reuşeşte de această dată să redobîndească titlul de campion naţional, cîştigînd în finală în faţa campionului de anul trecut, Vladimir Iampolschi (Chişinău), cu scorul de 6/3, 6/4. Este al 10-lea titlu de campion naţional cucerit de I.Cuzneţov la proba de simplu, la care se adaugă alte 7 titluri de campion la dublu (cu diverşi parteneri) – o performanţă de invidiat şi mai că imposibil de egalat.

P9280077.JPG P9280018.JPG

Surprizele au continuat şi în proba de Simplu “45+”. Ele se anunţau chiar de la bun început, pentru că cel puţin 3 jucători aveau şanse reale de a lua titlul: Veaceslav Dodu, Gary Linden şi Slavian Guţu.  După ce campionul titular, Slavian Guţu (Chişinău), deşi conducea în semifinala contra lui V.Dodu, a abandonat din cauza unei traume încă netratate (la scorul de 6/2, 3/3), lupta pentru titlu i-a aliniat pe chişinăueanul V.Dodu şi america-nul G.Linden, cel care pierduse anul trecut finala în faţa lui S.Guţu. Vom sublinia faptul că în acest an competiţional G.Linden a cîştigat 2 din cele 3 turnee de simplu ale AVTM, jucînd toate finalele contra lui V.Dodu. Şi în finala Campionatului naţional diplomatul american Gary Linden a fost mai tare decît V.Dodu, impunîndu-se într-o manieră elegantă şi fermă în 3 seturi: 2/6, 6/2, 6/2.
Ultima surpriză s-a produs în proba de Dublu, autorul ei fiind perechea puternică din Bălţi Alexandr Malîşco–Denis Jivelco, vicecampioana de anul trecut. Bălţenii au reuşit să învingă în finală perechea din Chişinău Andrei Razimovschi–Serghei Ştepu cu scorul de 6/3, 6/3 şi să ducă trofeul în capitala de nord a ţării.

P9280092.JPG P9280087.JPG

P9280043.JPGTurneul comun de consolare, în care au jucat învinşii din primul tur al tablourilor principale de la cele două categorii de vîrstă, a fost cîştigat de chişinăueanul David Gold.
Ediţia a XVI-ea a Campionatului s-a desfăşurat sub egida şi cu sprijinul important din partea Federaţiei de Tenis a Moldovei. O frumoasă contribuţie au avut-o Centrele medicale private “Sănătate EVP” şi “Dr. Pitel”. Tuturor le mulţumim şi pe această cale în numele participanţilor la Campionat.
După cum ne-a relatat Slavian Guţu, preşedintele AVTM, veteranii moldoveni urmează să participe în luna octombrie a.c. la Campionatul mondial pe echipe (Antalia, Turcia). Moldova va alinia 2 echipe de veterani la 2 categorii de vîrstă: 35+ şi 50+. Această participare va fi a 3-ea la număr, primele producîndu-se în 2004 şi 2007.

P9280100.JPG

P9280032.JPG

În plus, pînă la sfîrşitului anului calendaristic se vor desfăşură încă 2 turnee importante din Calendarul competiţional AVTM-2008: “Masters-2008” şi “Milenium-2008".

 

Copyright © 2024 Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova(www.avtm.md).
Toate Drepturile Rezervate.