Campionatul pe echipe ”Cupa FTM” – o ediȚie de mare succes
Duminică, 2 martie a.c., chiar cu o zi înainte de ziua mondială a tenisului, s-a derulat ultimul acord al ediției a VI-a a Campionatului național pe echipe ”Cupa FTM” destinat veteranilor și amatorilor tenisului.
“O ediție de mare succes” – acesta a fost calificativul dat practic de toți cei angrenați în prima competiție majoră a anului curent – de la jucători la partenerii evenimentului - organizat de Asociația Veteranilor și Amatorilor de Tenis din Moldova (AVTM).
”Cînd o asociație națională cu experiență și două cluburi serioase, sprijinite de parteneri credibili și împătimiți de tenis, își unesc eforturile sub egida Federației de Tenis, fiind și ajutați de aceasta cu toată deschiderea, nu poți avea în final decît un eveniment sportiv de rezonanță, care demonstrează atît splendoarea și atractivitatea acestui sport, cît și popularitatea lui în creștere”, – a subliniatdra Marina Tauber, președinta Federației de Tenis din Moldova, în discursul său de la ceremonia de premiere.
În total au concurat la acest Campionat 15 echipe, cu 3 mai mult decît la ediția V (2013). Faza finală a Campionatului s-a ținut la Clubul de Tenis "Niagara”, întrunind 8 echipe formate fiecare din 2 jucători, unul sub 50 de ani si al doilea peste 50 de ani. În faza finala s-au calificat direct 5 echipe, iar altele 3 au intrat din calificări, care s-au disputat la Clubul de Tenis "Locomotiva 777" și la care au participat 10 echipe. La competiție au luat parte jucători din Chișinău și din Tiraspol. Cel mai în vîrstă jucător înscris a avut 62 de ani, iar cel mai tînăr – 18 ani.
Meciurile din grupe.
Cele 8 echipe au fost împărțite în 2 grupe a cîte patru echipe. În cadrul grupelor echipele au jucat după sistemul fiecare-cu-fiecare. Accederea în finala mare și în cea mică s-a decis în ultima zi de joc din grupe, ceea ce vorbește de concurența strînsă dintre echipe. În ambele grupe au fost în final cîte 3 echipe care au acumulat un număr egal de puncte. Au intervenit criteriile de departajare care au dat cîștig de cauză echipelor cu cel mai mare randament de joc. Astfel, în Grupa A echipa clasată pe primul loc, Lambantu/Iampolschi, a fost stabilită relativ ușor, iar cea de pe locul 2, Lelenco/Seu, a fost stabilită la o diferință de doar 1% randament (!) mai bun față de echipa de pe locul 3, Guțu/Porubin. În Grupa B a fost o situație similară cu 3 echipe, dar randamentul a fost mai clar de stabilit, echipele promovate fiind Petcov/Gramatin (loc 1) și Dodu/Bodașco (Loc 2 ).
Meciul final
Ion Lambantu/Vladimir Iampolschi – Vladimir Petcov/ Grigori Gramatin 2:1
(Lambantu – Petcov 2-6,0-6; Iampolschi – Gramatin 6-1,7-6,
Lambantu/Iampolschi – Petcov/Gramatin 6-3,6-3)
Soarta titlului de campion a fost decisă în meciul de dublu, în care perechea Lambantu/Iampolschi a dat dovadă de o foarte bună sudură și stabilitate de joc. Astfel, după locul 3 ocupat la ediția din 2013, echipa Lambantu/Iampolschi obține titlul de campin national. Iar echipa Petcov/Gramatin repetă performanța de anul trecut, devenind vicecampioană.
Meciul pentru locul 3
Igor Lelenco/Dan Seu – Veaceslav Dodu/Oleg Bodașco 2:1
(Lelenco – Dodu 0-6,0-6; Seu – Bodașco 6-3,6-0,
Lelenco /Seu – Dodu/Bodașco 6-4,4-6,10-8)
A fost o dispută mai echilibrată, soarta întîlnirii fiind decisă în meciul de dublu în ghemul decisiv la un scor limită, 10-8. Chiar dacă au fost egalați în decisiv, 8-8, echipa Lelenco/Seu a găsit resursele necesare sa facă ultimele două puncte decisive și să intre în posesia locului 3.
Turneul de consolare
În acest turneu, desfășurat la ”Locomotiva-777”, au concurat echipele care nu s-au calificat în faza finală de la ”Niagara”. Cîștigătoare a devenit echipa Anatoie Grosu /Serghei Alexei.
Fondul total de premii a constituit circa 15 mii de lei, premianții învrednicindu-se de cupe, premii în bani și cadouri ”Babolat”.
Președintele AVTM, Slavian Guțu, a mulțumit în mod special pentru contribuție și sprijin important primit din partea Federației de Tenis în persoana președintei Federației, dra Marina Tauber, partenerului principal, BABOLAT-Moldova, în persoana dlui Valeriu Helbet, partenerilor și jucătorilor-participanți – d-lor Ion Lambantu, Mihail Usatîi, Ceslav Ciuhrii, Oleg Bodașco, precum și Companiei ”Rusnac-MoldAqua” - pentru apa potabila ”OM”.
Campionatul pe echipe desfășurat recent este un start reușit pentru un sezon tenisistic ce se anunță extrem de interesant și diversificat prin turneele planificate și prin partenerii atrași în acordarea sprijinului necesar.
Secvențe foto de la Campionat
|
Serviciul AVTMinfo
contact@avtm.md |
|