Relaţii:
contact@avtm.md
Română
Prima / Noutăţi / Un campionat pe echipe cu mult tenis de calitate
31.03.2016
Un campionat pe echipe cu mult tenis de calitate
Versiune tipar
 

F_Home.JPG

Cele mai puternice 12 echipe de jucători din țară, inclusiv o echipă invitată din Botoșani (România), au înscris o nouă și frumoasă filă în istoria tenisului național de veterani și amatori în cadrul ediției a 8-a a Campionatului național pe echipe. Evenimentul s-a produs pe terenurile acoperite ale Cluburilor ”ACVILA” și ”LOCOMOTIVA-777”.

Competiția s-a desfășurat sub egida și cu sprijinul Federatiei de Tenis a Moldovei (FTM).

În conformitate cu clasamentul la zi doua echipe au fost admise direct pe tabloul principal, iar o echipă cu clasament înalt  și echipa din Botoșani au primit invitație de acces direct (wild card). Alte patru locuri vacante pe tabloul principal au fost disputate în cadrul unui turneu de calificare.  
Este de menționat participarea în competiție a doi foști profesioniști cu mare experiență și palmares impresionant, Viorel Galaju și Stas Ivanov, primul fiind multiplu campion național și membru al lotului de Cupa Davis. Ambii au făcut perechi cu jucători amatori, conform regulamentului, asigurînd astfel un tenis de calitate cu suspans și spectacol. În final perechile respective au și jucat marea finală pentru titlul de campion.
Arbitrajul a fost asigurat, prin amabilitatea Federației de specialitate, de către experimentatul arbtru principal Mihail Zaicenco.

De asemenea, în scopul încurajării jucătorilor și al atractivității competiției, patru echipe învinse în sferturi și alte patru echipe care nu s-au calificat pe tabloul principal, au concurat în cadrul unui turneu de consolare, de fapt au jucat pentru locul 5, premiant, astfel asigurîndu-se fiecărei echipe minimum 3 întîlniri.

Fiecare echipă a avut în componență un jucător sub 50 de ani și altul peste 50 de ani. 
intîlnire dintre două echipe a constat din trei meciuri: mai intii se disputau meciurile de simplu. Daca dupa meciurile de simplu scorul pe echipe era 1:1, atunci se disputa și meciul de dublu pentru a decide soarta întîlnirii dintre cele doua echipe.

E de mentionat că în toate cele trei întîlniri din faza finala a fost nevoie de disputarea meciului de dublu, decisiv, ceea ce demonstrează cît de strînsa a fost disputa. Mai jos sînt date rezultatele tehnice din meciurile de dublu, cele decisive, dupa ce scorul în toate cele trei întîlniri era 1:1, dupa meciurile de simplu.

FINALA
Ion Lambantu/Stas Ivanov - Artur Zgardan/Viorel Galaju:  3:6, 7:6, 10:7   

Meciul pentru locul III
Adrian Mariciuc/Vitali Moscovciuc - Slavian Guțu/Andrei Porubin:   6:1, 3:6, 10:8

Finala turneului de consolare 
Anatol Grosu/Victor Ciornîi - Igor Lelenco/Grigori Gramatin:  6:4, 7:5

CLASAMENT FINAL

Loc 1. Ion Lambantu/Stas Ivanov – echipa campioană natională
Loc 2. Artur Zgardan/Viorel Galaju – echipa vicecampioană natională
Loc 3. Adrian Mariciuc/Vitali Moscovciuc
Loc 4. Slavian Guțu/Andrei Porubin 
Loc 5. Anatol Grosu/Victor Ciornîi

Loc 6. Igor Lelenco/Grigori Gramatin


Conducerea AVTM ține să mulțumească și pe această cale partenerilor AVTM, prin al căror sprijin important a fost posibilă desfășurarea prezentei ediții a Campionatului – FTM în persoana președintei Marina Tauber, domnilor Ion Lambantu, Artur Zgardan, Valeriu Mîndru, Eleferie Pitel, Reprezentanței Babolat-Moldova, Postului TV ”Moldova Sport” și Agenției de Știri ”MOLDPRES”.

Cîștigătorii celor opt ediții

1994: Slavian Guţu – Mihail  Zarea
1996: Slavian Guţu – Igor Cuzneţov
1997: Slavian Guţu – Igor Cuzneţov            
1998: Slavian Guţu – Igor Cuzneţov
2013: Igor Cuzneţov – Evgheni Țariuc
2014: Ion Lambantu – Vladimir Iampolschi
2015: Slavian Guțu – Andrei Porubin
2016: Ion Lambantu – Stas IVANOV

 

AVTM-logo

Serviciul AVTMinfo
contact@avtm.md


Secvențe foto


























 
 
Sus
Prima / Mesaj / Profil / Noutăţi / Calendar 2017 / Competiţii / Clasamente / Palmares
  Copyright © 2017 Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova(www.avtm.md).
Toate Drepturile Rezervate.
 
 
Creat de BrandMoldova
 
Vizitatori: 142322